roenfrdehuit
SCURT ISTORIC

"Am ajuns la Deva târziu, către miezul nopții și-am găsit târgul într-un întuneric prea mare... Ciudată mi se pare toată ființa liniștită, blajină și veche a orașului acesta...Cotind prin mijlocul târgului, prin livezi, pe sub temelii de piatră cenușie, pe sub sălcii și pe sub poduri vechi, curge un braț din apa Cernei... Și învârte și mori negre, așezate pe uliți în rând cu prăvăliile... Și pe urmă am intrat în târg, odată cu vacile chirole, care se întorceau de la imaș, sunând din talăngi cu felurite tonuri".
Mihail Sadoveanu

1cetateadeveiDescoperirile arheologice efectuate pe teritoriul Devei atestă faptul că zona a fost locuită încă din epoca pietrei șlefuite (5500-3500). Astfel, pe terasele dealului Cetății au fost descoperite vase de lut ars incizate, topoare din piatră, lame de silex, urme de vetre,instrumente din os, figurine care au aparținut acelor timpuri străvechi. Cele mai vechi descoperiri de acest fel, aparțin culturi neolitice Turdas - Vinca și culturii Coțofeni situată în a doua jumătate a mileniului III î.Hr., cea mai importantă cultură a perioadei de tranziție la epoca bronzului. Pe la începutul mileniului II î.Hr. au început și la Deva să se formeze așezări omenești răzlețe, formate din bordee și colibe, pe terasele dealurilor și în zona de câmpie din apropiere. Existența unor astfel de așezări este dovedită prin descoperirea unor vase ceramice ornamentate cu spirale și meandre, bare de cupru, topoare, seceri, arme, obiecte de podoabă specifice culturii Wietenberg (epoca bronzului) și aparțînând unor triburi de păstori și războinici. Prima epocă a fierului (Hallstatt 1150 - 450 i.Hr.) este reprezentată prin descoperirea pe dealurile din sud-vestul localității a unor obiecte ceramice și obiecte de metal caracteristice perioadei respective, precum și a unor morminte scitice cuprinzând un semnificativ material arheologic: urne funerare, vase ceramice, vârfuri de săgeți din bronz, topoare duble de luptă, cuțite din fier, resturi de schelete.
A doua epocă a fierului (450 i.Hr. - 100 d.Hr) este atestată și ea prin descoperirea unor vestigii semnificative: monede, unelte de uz casnic, obiecte ceramice, cuptoare de ars vase, urme de construcții. Despre populația care locuia pe aceste meleaguri se știe doar că Herodot menționa faptul că în anul 513 î.Hr pe lângă răul Mariș (Mureș) locuiau agatârșii (considerați o ramură a sciților sau a tracilor). Prin contopirea agatârșilor cu dacii și cu băștinașii din zonă, se fixează astfel continuitatea populației în Dacia și totodată în Deva. Descoperirea în zidurile cetății a unor fragmente de edificiu anterior de tip "murus dacicus" (ziduri de piatră întărite cu trunchiuri de lemn în sistemul unor crestături speciale) dovedește faptul că în secolul I î.Hr, în zona dealului Cetății exista o cetate dacică fortificată.
O nouă etapă de evoluție în istoria Devei a constituit-o secolul II d.Hr., după cucerirea Daciei de către romani. Numeroasele descoperiri arheologice - sculpturi, monumente funerare, altare, monede, construcții, apeducte, ceramică, urmele unor edificii de tip villa rustica, demonstrează o viață și o activitate bogată în această perioadă a ocupației romane. Nu mai puțin de zece obiective cu vestigii dacice și circa cincisprezece cu antichități și artefacte romane au fost descoperite în zona Devei. Romanii amenajaseră un punct militar de observație pe Dealul Cetății, construiseră un castru la Micia în apropierea Devei, aveau o stație de vamă pentru sare și lemn și exploatau andezit la carierele de piatră Pietroasa și Bejan. În partea de sud-est a orașului, în zona cartierului Ceangai, a fost descoperită o villa rustică romană la care se remarcă sistemul de încălzire de tip hypocaust (o podea dublă din cărămidă prin care circulă abur fierbinte). Însuși drumul național care străbate și azi Deva în lungime pe același traseu era cunoscut și folosit de romani. Era drumul care se desprindea la Simeria din marea șosea romană Sarmisegetusa - Alba Iulia și care ducea prin Deva la castrul Micia. După 165 de ani de stăpânire romană, în anul 271 d.Hr. legiunile romane sunt retrase și Dacia rămâne părăsită în fața nesfârșitelor atacuri date de barbari. Începe o perioadă de aproape un mileniu de migrațiune a popoarelor, perioadă în care semințiile barbare năvălesc și curg peste pământul Daciei, jefuind și pustiind totul, căutând noi ținuturi de pradă și așezări. Deva fiind așezată pe calea principală de comunicare a văii Mureșului, a cunoscut și înfruntat toată urgia acestor năvăliri. Populația băștinașă, daco-romană, a trebuit deseori să se retragă în pădurile din apropiere, să-și refacă deseori casele și vetrele nimicite de barbari, dar deși slăbită și rărită, a supraviețuit și a continuat să locuiască pe aceste meleaguri.
Una din dovezile continuității românilor ca urmași ai daco-geților, până în secolul al XVI-lea este și piatra funerară încastrată în zidul interior al Bisericii Reformate din Deva. Această piatră de mormânt datând din anul 1554 a fost descoperită de Nicolae Iorga în 1905 și a fost pusă de el însuși la loc ferit, ca să nu se piardă. A găsit-o pe locul unui vechi cimitir, fiind pusă pe mormântul soției unui castelan al locului, Dominic Dobo (Dobo, nume dacic), și al pruncului lor, morți de ciumă.
Pe piatra funerară, scrisă în limba latină, se găsește o inscripție care atrage atenția încă de la început: "Cum regret Dacos montilasque Getas..." tradusă în: "Pe când era stăpân Dominic Dobo peste dacii și geții care locuiau în munți..." - făcând referire la locuitorii din Munții Poiana Ruscă și, mai departe, în Munții Zarand. Este un document epigrafic de o extraordinară importanță pentru istoriografia românească.
În secolul al X-lea, ieșită din vâltoarea migrațiunii popoarelor, Deva era o așezare stabilă, cu rosturi bine fixate și avea aspectul unui târgușor cu pretenții de mic centru al ținutului. Însă vremurile fiind agitate și tulburi, nu au fost prielnice unei bune dezvoltări a localității. Astfel spre sfârșitul secolului XI are loc năvălirea cumanilor care pustiesc valea Mureșului, au loc o serie de lupte interne pentru putere, iar cel mai mare dezastru este adus de năvălirea tătarilor în anul 1241 care nimicesc și primele penetrații ale ungurilor și coloniștilor germani din zonă. În aceași perioadă, dinspre Câmpia Panonică începe pătrunderea treptată a populației maghiare de-a lungul văii Mureșului. În jurul anului 1250 se reconstruiește puternica cetate a Devei, iar drept reședință pentru stăpânii cetății, se construiește o casă nobiliară.
Din acea perioadă, și anume din anul 1269 există și prima atestare documentară a localității, sub numele de "Castrum Deva". Această denumire apare pe un act de danie emis de către ducele Transilvaniei Ștefan, fiul lui Bela al IV-lea al Ungariei, către contele Chyl din satul Câlnic pentru vitejia și credința sa, arătate în luptele date sub cetatea Devei.
Cu ocazia comemorării a 700 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Deva, în 25 octombrie 1969 pe clădirea Prefecturii a fost aplicată o placă comemorativă cu inscripția: "S-a aplicat această placă cu prilejul sărbătoririi a 700 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Deva. 1269 - 1969. 25 octombrie 1969" Tot atunci pe Dealul Paiului au fost plantați puieți de brad într-un aranjament care forma numărul 700, aranjament vizibil din tot orașul.
În 1276 se organizează comitatul Hunedoara din care făcea parte și Deva, iar regiunea intră sub influența Coroanei maghiare. În registrul dijmei papale din 1332 figurează deja ca târg, şi împreună cu cetatea este considerată ca fiind proprietatea voievodului ardelean. Vladislav I al Ungariei a sistat dreptul de proprietate al voievodului ardelean asupra domeniului şi a dăruit cetatea, respectiv târgul lui Iancu de Hunedoara şi urmaşilor săi.
În sec. XIV Deva împreună cu satele înconjurătoare sunt menționate în documente ca fiind un "district militar valah". Cetatea Devei avea în 1371 în jurisdicție patru districte românești conduse de cneji și nobili, după obiceiul pământului (jus valahicum).

danie

Fragment din actul de danie al regelui Ștefan, duce al Transilvaniei, datat 1269 în care este amintită cetatea Devei.

Cronicile amintesc despre trecerea prin Deva în 1392 și în 1420 a oastei regelui ungar Sigismund de Luxemburg (1387-1437), pentru a înfrunta oștile turcești. Se mai amintește și despre răzvrătirile țărănești din ținutul Devei din anul 1417, izbucnite din cauza impozitelor mari impuse țăranilor. În 1427 regele Sigismund al Ungariei emite un act prin care obligă pe românii din Deva ca "după obiceiul vechi și bun" să execute diferite lucrări pentru "păstrarea și repararea zidurilor cetății, săparea șanțurilor, tăierea lemnelor și a hațișurilor". Către jumătatea secolului XV, Iancu de Hunedoara primește ca danie din partea regelui Ladislau I Cetatea Devei și bogatul ei domeniu cu 53 sate și mine de aur, fapt ce va duce la o oarecare dezvoltare a zonei și la o ușoară îmbunătățire a vieții țăranilor.
În această perioadă, localitatea este cunoscută drept "oppidum" adică târg. Odată cu moartea lui Ioan Corvin în 1504, stăpânirea Huniadeștilor asupra Devei s-a sfârșit, iar Cetatea și domeniul Deva trec sub administrația coroanei. Între epidemiile cunoscute, se amintește o ciumă necruțătoare care a bântuit la Deva în anii 1509-1510. Viața țăranilor era în continuare foarte grea, deoarece se semnalează răscoale în anii 1514 și 1524. După ce armatele turcești i-au învins pe unguri în bătălia de la Mohacs în 1526 și tronul Ungariei a rămas o perioada fără rege, Cetatea Devei a fost disputată între nobilii Ferdinand de Habsburg și Ioan de Zapolya, care ajungând voievod al Transilvaniei (și apoi rege al Ungariei), pune stăpânire pe ținutul Devei. La moartea lui, în 1540 sunt organizate spectaculoase și costisitoare funerarii în Deva, unde fostul rege este expus timp de trei săptămâni pe catafalc, în cetate. În timpul atacurilor turcești din 1550, 1552 și 1557 cetatea Devei a fost asediată și localitatea devastată. Astfel în noiembrie 1550 are loc o faimoasă și crâncenă bătălie chiar în Deva. Un pașă turc pornise cu o mare armată spre Ardeal și a făcut o tabăra la Lipova de unde a trimis o avangardă de 200 călăreți către Deva. Auzind aceasta, castelanul din Hunedoara Ioan Torok pornește în grabă cu 113 călăreți și 67 pedeștri la Deva. Noaptea atacă orașul, turcii surprinși fug spre cetate, dar la bariera de sus sunt măcelăriți cu ajutorul țăranilor localnici. În această luptă mor 88 de turci împreună cu beiul lor și 4 creștini, iar turcii care au reușit să fugă se retrag spre Lipova. Pe drum întâlnesc un grup de 500 de turci plecați în ajutorul lor, dar care auzind cele întâmplate se reîntorc grăbiți în tabără. În anul 1552 un grup de 600 de turci și 400 tătari conduși de un popă român vin să atace Deva.
În anul 1557 Deva a fost cucerită de către turci, iar conducătorul lor, Soliman cel Mare a dăruit-o reginei Isabella a Ungariei care recunoscuse suveranitatea Porții în 1541. Regina Isabella a Ungariei vizitase Deva în mai multe rânduri după cum reiese din documente. Astfel în 1542 ea stă aici două săptămâni, în 1546 stă o luna, iar în 1549 vine și aduce și tezaurul spre a fi păzit în cetate. Între anii 1581-1595 orașul ajunge sub stăpânirea lui Francisc Geszty, comandant și guvernator al Ardealului, își pierde privilegiile câștigate anterior și populația este înrobită. În iarna anului 1600, Mihai Viteazul în drumul său spre Praga de unde speră să obțină ajutor din partea împăratului Rudolf al II-lea, trece pe lângă cetatea Devei însoțit de circa 100 de oameni. Nobilii maghiari au tras atunci cu tunurile din cetate asupra cortegiului său. Un an mai târziu, Sigismund Bathory în încercarea de a ajunge principe al Transilvaniei se refugiază în cetatea Devei de unde va fi alungat de generalul austriac Giorgius Basta. Acesta cucerește cetatea și în 1603 își mută aici tabăra militară după care convoacă Dieta și obține jurământul transilvănenilor față de împăratul austriac Rudolf al II-lea. Ulterior, austriecii se retrag sub asediul lui Ștefan Bocskay care se ridicase împotriva regimului habsburgic.
La începutul secolului al XVII-lea cetatea și domeniul Deva s-au aflat sub stăpânirea principelui Gabriel Bethlen (1580 - 1629), care a sperat mereu să obțină coroana Ungariei dar nu a reușit. El a colonizat la Deva un grup de familii secuiești în zona liberă dintre cele două mori de apă formând Ulița Secuilor, actuală stradă Cuza Vodă. De asemenea, în 1621 a reconstruit clădirea Magna Curia (Curtea Mare), clădire ce există și astăzi fiind considerată cea mai veche construcție din oraș, și care mai este cunoscută sub numele de castelul Bethlen.
În timpul domniei lui Gabriel Bethlen, adică între anii 1613-1629 s-a bătut cea mai mare cantitate de monedă în Transilvania. După moartea lui Gabriel Bethlen în 1630, domeniul Deva trece în proprietatea lui Ștefan Bethlen. Soția acestuia, Maria Szechy, rămasă văduva la 23 de ani a preluat domeniul și l-a administrat până în 1640. Fiind o femeie frumoasă, romantică și cochetă și-a trăit aici tinerețea din plin, înconjurată de cavaleri și de bărbați veseli, chefuind și distrându-se. Făcea escapade, petrecea și umbla călare înarmată cu două pistoale, ducea o viață aventuroasă și ușuratică, motiv pentru care a fost cântată în literatura maghiară sub numele de Venus de Murany. După un timp însă a devenit solitară și s-a ocupat de administrarea gospodăriei până în 1640 când a părăsit Deva și a vândut domeniul lui Gheorghe Rakoczy I pentru 6.000 de taleri. În 1645 în Deva se construiește o biserică ortodoxă din care se mai păstrează turnul. În anul 1687 generalul Caraffa Antonio în fruntea unei armate austriece, ocupă cetatea Devei și reinstaurează regimul habsburgic. Noua stăpânire austriacă nu a făcut decât să aducă populației un jug mai greu de suportat decât cel turcesc. În 1706 nobilimea transilvăneană, în frunte cu Francisc Rakoczy al II-lea asediază și ocupă cetatea Devei beneficiind și de sprijinul maselor largi de iobagi și orășeni.
În 1712 se pun bazele cartierului "bulgar" din Deva, unde au fost aduse 51 de familii de coloniști bulgari. Anul 1721 este marcat de răscoala țăranilor din Dobra, care au intrat în Deva și au ocupat cetatea. Apoi împăratul Carol al VI-lea donează în 1731 domeniul și cetatea Devei, ducelui Iuliu Visconti, care le vinde în 1743 pentru suma de 60000 de galbeni, contelui Haller. Pe lângă toate aceste schimbări de stăpâni, lupte pentru putere și asuprire din partea nobililor, locuitori Devei trec și prin epidemiile de ciumă din 1711-1719, 1738-1740 și 1770-1771. Un puternic incendiu distruge o mare parte din oraș în 1756 iar recoltele sunt nimicite în 1780 de năvala lăcustelor.
Locuitori ai Devei și ai satelor din împrejurimi au participat la răscoala din 1784 condusă de Horea, Cloșca și Crișan luând parte la atacul dat de răsculați în zilele de 6-7 noiembrie 1784 asupra Cetății în care se adăpostea nobilimea. Țărănimea răsculată s-a înfrățit în luptă cu minerii din regiunea Săcărâmb - Certej, iar la atac au participat și femeile. Nefiind bine organizați răsculații au fost respinși. Au căzut atunci în luptă 72 de iobagi (printre care și 11 femei), și câțiva au fost luați prizonieri. Răzbunarea nobililor a fost cruntă și a doua zi după atac, în 8 noiembrie au fost executați 86 de iobagi care au fost îngropați în spatele dealului Cetății.
Deși nu au putut cuceri cetatea, iobagii răsculați erau siguri că aceasta va cădea. La 11 noiembrie, Horea a trimis nobililor din cetate un Ultimatum în care se cerea: "Nobilul comitat, împreună cu toți stăpânii de moșii și cu toată seminția lor să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moșii să părăsească odată pentru totdeauna moșiile nemeșești. Și ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele și nobilii stăpâni de moșii se vor învoi la aceasta, țăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile orașului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe".
Nobili refuză însă cererile cuprinse în ultimatum și cheamă în ajutor trupele imperiale din Orăștie, cu ajutorul cărora au innăbușit răscoala. În timpul revoluției din 1848-1849 au loc confruntări armate și la Deva. După bătălia de la podul Simeriei din 9 februarie 1849 când armata imperială condusă de Puchner se retrage, revoluționarii conduși de generalul Bem atacă cetatea Devei în care stăționa o gardă austriacă și care va capitula de abia după două luni de asediu. La 13 august 1849, din motive necunoscute încă depozitul de muniție din cetate va exploda, iar cetatea este distrusă.
La scurt timp după distrugerea cetății, au fost înfrânte trupele revoluționare din Deva care au capitulat la 19 august 1849 în locul unde astăzi se află cartierul Ceangai, și aceași soarta a avut-o întreaga revoluție din Transilvania. Tot în timpul revoluției din 1848, Deva a fost scoasă de sub stăpânirea domeniului cetății, de sub administrarea prefecturii, a fost proclamat oraș, a primit autonomie în conducere și avea un consiliu ales. Curând însă, regimul absolutist pune din nou localitatea sub administrarea prefecturii și impune primari numiți. Această formă se menține până în 1886 când Deva redevine oraș cu consiliu ales. În 1854 s-a introdus telegraful în Deva și apare primul spital civil în localul unui medic, local situat la colțul străzii Călugăreni și Eminescu. Această casă pe frontispiciul căreia apare inscripția 1854 a funcționat și ca azil de bătrâni și există și în ziua de azi, fiind probabil cea mai veche casă de locuit din Deva. Anul 1868 este marcat de intrarea în gara Deva a primului tren.
La 14 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza, împreună cu Elena Doamna și suita lor, au poposit în Deva și au fost găzduiți la Hotelul Mare zis și Bauer (Hotel Bulevard). O placă memorială aplicată pe clădire, amintește acest lucru. Placa memorială are inscripția: "Aici la Hanul Mare a poposit în 14 februarie 1866 primul domn al României Alexandru Ioan Cuza în drum spre exil departe de pământul pe care nu va avea îngăduință a-l mai vedea vreodată"
Între anii 1861-1873 s-a construit Catedrala Ortodoxă într-o mare și frumoasă grădină de pe strada Avram Iancu. Aspectul edilitar al Devei se schimbă și prin construirea mai multor clădiri publice mari și solide. Astfel în 1886 se construiește o nouă primărie pe un teren cumpărat de la Domeniul Fiscal, în 1890 se construiește Palatul Prefecturii, Spitalul în 1895, Palatul Justiției în 1899. De asemenea se știe că prin 1880 în oraș există iluminat public, cu felinare. În perioada 1888-1892 sunt colonizate 54 familii de ceangăi din Bucovina, care vor forma o nouă vatră a orașului, cartierul Ceangăi. Prima tipografie cunoscută din Deva este din 1876, în 1879 este adus în Deva primul fonograf, în 1895 apare prima bicicletă, în 1894 prima linie telefonică, în 1901 primul automobil.
În anul 1903 s-a înființat Uzina de Electricitate Deva , echipată cu mașini cu abur și cu generatoare la frecvența de 42 Hz și tensiune de 2kV și alimenta consumatorii din oraș prin 10 posturi de transformare de la 2kV la 0,4 kV. Numărul de consumatori casnici era inițial 120 și respectiv 186 de corpuri de iluminat public din care 92 funcționau toată noaptea.
După construirea Uzinei electrice se introduce în Deva în anul 1905 curentul electric și cinematograful. La început nu existau săli de cinema și filmele erau rulate în săli de cafenea sau restaurante, unde lumea sta la mese, consuma și viziona. Primul telefon public apare în 1908.
În perioada 1910-1917 sunt colonizate alte familii de ceangăi din Bucovina, pentru a lucra terenurile agricole din jurul Devei. La 7 noiembrie 1918 în Catedrala din Deva, are loc o adunare populară care înființează "Consiliul Național Român" condus de dr.Iustin Pop, Dr. Petru Groza, Francisc Hossu Longin și Ioan Dobre. Aceștia au fost ulterior delegați pentru a participa la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918 unde s-a înfăptuit Unirea Transilvaniei cu România. Tot la 7 noiembrie 1918 și tot la Catedrala din Deva, se înființează și se organizează Garda Națională Română sub conducerea Consiliului Național. Vechea administrație austro-ungară se prăbușește total și stăpâni ai situației locale devin Consiliul Național Român și Garda Națională Română din Deva, care împreună au început să organizeze stăpânirea românească în oraș și în întreg județul Hunedoara. Procedându-se la "preluarea imperiului" cum se vorbea atunci în limbajul oficial, la 5 ianuarie 1919 este numit cel dintâi prefect român al județului Hunedoara, dr.Toma Vasinca, iar la 9 ianuarie este numit primul primar al Devei dr. Virgil Olariu. În aprilie 1919 se dau denumiri românești la 46 de străzi din cele 52 câte existau în Deva. Unele denumiri au rămas până astăzi și merită a fi păstrate și pe viitor: Piața Unirii, Gh. Barițiu, Decebal, Călugăreni, Andrei Mureșanu, Eminescu, Griviței, Aurel Vlaicu, Cuza Vodă, Avram Iancu, Viilor, Mărășești, Mărăști, M. Kogălniceanu, Ion Creangă, Plevnei, George Coșbuc, Gh. Lazăr.
Tot la Deva, în anul 1933 se înființează Frontul Plugarilor, organizație democratică a țărănimii, întemeiată și condusă de Dr. Petru Groza. Deoarece Partidul Comunist înființat în 1921 era scos în afara legii, Frontul Plugarilor a acționat ca un paravan al acestuia. În 1936-1939 se construiește Biserica Unită din str. Lenin (B-dul Libertății) și în 1938 Biserica Catolică din Ceangăi.
În timpul celui de-al doilea război mondial, la 2 iunie 1944 aviația engleză a lansat 20 de bombe mici care au explodat pe Dealul Bejan. De asemenea, spre sfârșitul războiului, coloane ale armatei sovietice au trecut prin Deva, în drum spre Berlin.
La 6 martie 1945 se instituie guvernul democrației populare avându-l ca prim-ministru pe Dr. Petru Groza, care era cetățean al orașului Deva. Trecându-se la cooperativizarea agriculturii, în 1953 se înființează în Deva trei cooperative agricole: în Sântuhalm, în Ceangăi și în Viile Noi. Radioficarea s-a introdus în Deva în 1945 și televiziunea în 1960. În 1960 se construiește cinematograful Patria cu 500 de locuri, iar în 1963 se reconstruiește Teatrul Arta pentru producții teatrale și de cinematograf. În sezonul cald funcționa în aer liber cinematograful "Grădina de Vară" având 1000 de locuri.
În perioada 1948-1968 Deva era reședința Regiunii Hunedoara, regiune ce includea și o parte din actualul județ Alba.
În anii puterii populare, în oraşul Deva s-au asfaltat 127.500 m.p. de stradă şi s-au pavat 50.000 m.p. Reţeaua de canalizare a fost extinsă cu încă 10.000 m, iar reţeaua de apă potabilă cu 18.000 m.l. Iluminatul public s-a extins în aceşti ani cu 10.180 m.l., iar iluminatul fluorescent a fost introdus pe 2.100 m.l. Tot în anii puterii populare s-au construit în oraşul Deva un teatru de vara cu o capacitate de 3.700 locuri, un hotel de 104 paturi, o fabrică de pâine cu o capacitate de 18.000 kg pâine în 24 de ore şi 43 de blocuri totalizînd 537 apartamente. Pe străzile Aurel Vlaicu, M. Eminescu, Mănastirii etc., din oraşul Deva, au apărut noi blocuri de locuinţe. S-au dat în folosinţă locuitorilor oraşului sute de apartamente.
Noul centru al orașului este finalizat în anul 1964.
În primăvara anului 1964 s-au făcut lucrări de înfrumusețare a orașului. Astfel, pe o mare porțiune din strada 23 August vechiul șanț a fost canalizat, s-a umplut cu pământ și s-au amenajat zone verzi. S-au plantat 1.100 arbori ornamentali pe străzile Dacia, Horia, Liliacului, Grivița, Gh. Doja și multe altele. În spatele cinematografului Patria, locuitorii blocului B și E1 au amenajat un frumos părculeț cu alei și arbori ornamentali.
În 1964 parcurile și zonele verzi ale orașului se intideau pe o suprafață de 110.000 mp, suprafațq fiind de 3 ori mai mare decât în 1959. rețeaua de apă potabilă s-a extins cu încă 25 km iar canalizarea cu încă 5 km. Capacitatea de pompare a apei s-a mărit de 5 ori față de cea care era în 1959. Dacă în 1944 în Deva nu existq nici o stradă asfaltată, în 1964 lungimea străzilor asfaltate ajunsese la 25 km, iar a trotuarelor asfaltate la peste 30 km. Lumina electrică a fost introdusă pe toate străzile orașului; pe cele principale s-a introdus iluminatul fluorescent. Numeroasele obiective industriale noi, blocurile zvelte, magazinele bine aprovizionate, bulevardele largi pline de lumina și verdeață, au dat o înfățișare nouă orașului Deva.
În luna august 1964 este finalizat și dat în folosință blocul turn din cvartalul 23 August (centrul nou).
Magazinele de textile, confecții, tricotaje și încălțăminte din noul centru erau bine aprovizionate cu mărfuri de sezon. Cumpărătorii puteau găși: taioare, paltoane de diferite tipuri, haine de blană, impermeabile căptușite, rochii și capoate, balonseide, sacouri, pantaloni de schi, mantale de piele, cismulițe de piele și talpă de microporos pentru femei, pâslari, bocanci agronom, galoși, șoșoni, căciuli, fulare, etc.
Începând din 1968, odată cu nouă organizare administrativă a țării, Deva ajunge reședința județului Hunedoara și începe să se dezvolte din ce în ce mai mult, din toate punctele de vedere.

  • Count:
  • 66
  • -
  • 342
  • -
  • 61006